János Vitéz

Sau călătoria minunată a eroului şi sosirea miraculoasă a acestuia.

Prezentare: 16 noiembrie 2011.
Regizor: Gábor Boka

Oamenii au întotdeauna nevoie de un pic de veselie, de un râs eliberator, şi cu atât mai mult în vremuri de criză, pentru a uşura tensiunea unei zile cenuşii şi sufocante. Poate că acest lucru a jucat un rol important în decizia Ansamblului Folcloric Naţional Secuiesc Harghita de a-i cere regizorului Gábor Boka să pună în scenă piesa.

János Viteazul este destul de diferit de cei obişnuiţi. El evită ornamentele de operetă şi nu cade în capcana musicalului la modă. Lucrarea lui Petőfi este mai degrabă un schelet, un cadru pentru spectacol. Spectacolul împleteşte elemente de basm şi de comedie de situaţie cu umor răutăcios, uneori voalat, maliţios. Există aluzii la realităţile vremurilor noastre şi, bineînţeles, se dansează mult. Spectacolul, cu mijloacele sale minimaliste, evocă atmosfera spectacolelor actorilor ambulanţi din vechile târguri şi este amuzant atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, după cum spune şi subtitlul: "imagini de dans pentru cei mici şi cei mari, bazate pe opera lui Sándor Petőfi".

Regizorul i-a tratat pe dansatorii ansamblului ca pe nişte parteneri în lucrare şi, pe lângă faptul că le-a încredinţat alegerea dansurilor şi a muzicii pentru scene, le-a oferit un larg spaţiu de improvizaţie în rezolvarea atât a imaginilor scenice, cât şi a pasajelor de text.

Nu trebuie neglijat nici faptul că structura spectacolului şi decorul său aproape incredibil de mic îi permit să fie jucat pe scene mici, în sate îndepărtate. Acest lucru va permite ansamblului să aducă o rază de bucurie în satele din judeţul Harghita după premiera de la Ciuc, iar apoi în micile comunităţi din regiune... şi, poate, să aibă ocazia de a se bucura de acest spectacol extraordinar al lui Ioan Vîlcuţa în Ungaria.

Îndrăznesc să cred că tânărul Petőfi, ca actor rătăcitor, şi l-ar fi imaginat pe János Vitte într-un mod similar. Îndrăznesc să spun că ar fi fost fericit să joace în această producţie.

József Rangyák
Noiembrie 2011