Ici şi colea de deal

Versiune înnoită

Premieră: 15 iunie 2017.

Creatori: Zsolt Antal şi László Péter
Director artistic.

Spectacolul Ansamblului Folcloric Naţional Secuiesc Harghita intitulat De la munte la munte este unul dintre produsele de succes şi de valoare ale companiei. Premiera a avut loc la 13 mai 2009. Spectacolul este unul dintre cele care au răsărit din interior. Acesta a fost conceput şi realizat de doi dintre dansatorii solişti remarcabili ai ansamblului, Zsolt Antal şi László Péter. Particularitatea sa constă în faptul că prezintă şi juxtapune patrimoniul cântat şi dansat din două regiuni învecinate şi în mare măsură înrudite, dar atât de diferite, Fylêk şi Gyimes, oferind publicului ocazia de a descoperi numeroasele puncte comune ascunse despre care puţini oameni ştiu.
Spectacolul a fost eliminat prea curând din oferta companiei pentru succesul şi valoarea sa de audienţă, dar încă nu a scăzut sau a căzut în uitare. După cum spunea unul dintre creatori, Zsolt Antal, la momentul creării sale: "În timp ce îl cream, ne-au venit o mulţime de idei, poate chiar şi o idee pentru un spectacol". De atunci, spectacolul a continuat să se maturizeze şi a sosit momentul ca Ansamblul să îl scoată din sac şi, cu multe îmbunătăţiri, să îl lustruiască şi să îl pună din nou pe scenă.

Felcsík şi Gyimes... sunt ale noastre, trăim aici şi proximitatea, familiaritatea, tinde să ne facă să uităm valorile care sunt încă vii. Caracteristicile celor două peisaje învecinate se disting clar la prima vedere, de la cea mai frapantă, costumele, până la structura şi amplasarea aşezărilor: în timp ce în Felcsík casele sunt grupate pe câmpia Oltului, în Gyimes ele sunt în mare parte împrăştiate în văile înguste ale muntelui şi în râuri. Deşi sunt legate la nivel uman, individual, prin relaţii de bună prietenie sau chiar de rudenie, cele două comunităţi îşi subliniază în mod conştient diferenţele (uneori până la respingere).
Dar sunt ele cu adevărat atât de diferite? Sunt oameni harnici, care se străduiesc zi de zi să trăiască în condiţiile aspre ale naturii, cultivând pământul rar şi sărăcăcios, cosind câmpurile abrupte pentru vitele lor, împărţindu-şi cu grijă şi cu parcimonie bunurile, iar după muncă cântând şi uneori dansând, cu cântece aproape identice, dansuri suprapuse şi instrumente similare: melodia unei viori sau adesea doar a unui flaut este acompaniată de un instrument ritmic special, gardon-ul de percuţie.
Cântecele, melodiile şi dansurile din cele două regiuni sunt juxtapuse în program, uneori atingându-se, alteori întrepătrunzându-se. Dansurile din Felcsík includ sapa, step-ul lent şi rapid, cepper-ul, dansul de mână, semisolo şi verbunk, în timp ce dansurile din Gyimes includ roata şi sapa, mersul în pereche şi lamentaţia, ungureşte lent şi rapid, semisolo şi verbunk.
Între timp, apar elemente din viaţa cotidiană: comportamente, gesturi, obiecte, poate ca o amintire pentru posteritate, înainte ca invenţiile moderne să le împingă în uitare. Este cazul răcelii, al comunicării de la o dunăre la alta înainte de apariţia telefoanelor mobile. Coasa, cositoarea, este şi ea integrată în spectacol, ritmul bătăii coasei, al tăierii coasei, devine o melodie. Elementele ornamentale sunt, de asemenea, obiecte de zi cu zi: o capră care taie lemne, un chutzpah. Trebuie subliniat faptul că dansatorii nu apar pe scenă costumaţi, ci în costume complete, autentice.

De la munte - Peste munte este un spectacol folcloric puternic. Deşi prezintă doar materiale din două regiuni apropiate din punct de vedere spaţial şi caracteristic, nu le epuizează complet în limitele unei durate încă plăcute.
Multe ansambluri din Bazinul Carpatic au interpretat dansuri din Chios şi Gyimes, dar este lipsit de modestie să spunem că Ansamblul Harghita este cel mai dedicat prezentării lor, iar dansatorii săi sunt cei mai autentici. Se mişcă cu încredere, cu sinceritate, din interior, fără foloase, pentru că sunt ai lor. Cei mai mulţi dintre ei sunt născuţi, crescuţi şi educaţi în ea, o au în sânge. O simt, o simt, pentru că au fost implicaţi în fiecare aspect al vieţii comunităţii. Şi astăzi merg la pădure, la cosit, la fân, la fân, pentru a lua parte la viaţa de zi cu zi a comunităţii. Prin interpretarea lor, prin prestaţia Ansamblului Harghita, publicul din Transilvania, din Ungaria sau din orice altă parte a lumii poate cunoaşte această moştenire în forma ei cea mai autentică. În acelaşi timp, poate aduce cele două comunităţi mai aproape, punând asemănările mai presus de diferenţe.

(RJ)