Prezentare
Ansamblul Harghita a fost înfiinţat şi funcţionează în municipiul Miercurea Ciuc, judeţul Harghita. Activăm ca instituţie profesionistă din anul 1990, fiind în multe privinţe continuatori ai trupei de amatori fondate cu nume similar în 1970.

Ţelul nostru fundamental a fost şi este culegerea, prezervarea, prezentarea autentică, promovarea şi transmiterea către tineret a culturii populare tradiţionale.

Datorită poziţiei geografice, în spectacolele noastre folclorice predomină moştenirea autentică transilvană în general, în special cea din secuime, dar ne extindem repertoriul la întregul Bazin Carpatic, şi dincolo de Carpaţi în zona ceangăiască din Moldova. Repertoriul este bogat şi în producţii de factură teatrală.

Suntem bucuroşi că suntem aşteptaţi de săli arhipline acasă, în împrejurimi şi pretutindeni, atât în cele mai mici sate, cât şi în marile oraşe. Pe lângă spectacolele regulate de acasă, în turnee proprii sau invitaţi la festivaluri şi evenimente internaţionale, am promovat tradiţiile autentice moştenite din bătrâni, reprezentând cu cinste atât ţara şi întreaga naţiune, cât şi patria mai restrânsă: Transilvania, secuimea, Ciucul, şi nu în ultimul rând comunitatea care ne susţine, oraşul Miercurea Ciuc.

Paralel cu munca scenică, instituţia noastră este iniţiatoarea şi organizatoarea multor evenimente importante: Întâlnirea Primaşilor Transilvăneni, Ziua celor O Mie de Fete Secuiene, Întâlnirea de dans popular pentru copii şi tineret „Csűrdöngölő” şi Întâlnirea de muzică şi dans popular „Hagyaték”. La rândul lor, dansatorii trupei sprijină şi instruiesc numeroase formaţii de copii, tineret şi de adulţi.

Susţinătoarea ansamblului este Primăria Municipiului Miercurea Ciuc.